ANUNȚ privind organizarea consultării publice a proiectului de Decizie al Consiliului orășenesc Dondușeni „Cu privire la redenumirea unor străzi din orașul Dondușeni”
Primăria orașului Dondușeni inițiază, începând cu data de 25 iunie 2026, consultarea publică a proiectului de Decizie al Consiliului orășenesc Dondușeni „Cu privire la redenumirea unor străzi din orașul Dondușeni”.
Scopul proiectului este examinarea oportunității redenumirii unor străzi din orașul Dondușeni în memoria unor personalități istorice remarcabile pentru comunitatea locală, în vederea valorificării patrimoniului cultural și istoric local și consolidării identității comunitare.
Necesitatea elaborării și adoptării proiectului de decizie este determinată de demersurile nr. 1 și nr. 2 din 16 martie 2026, înaintate de AO „Baștina Dondușeni”, prin care se propune:
- redenumirea unei artere a străzii Alexandru Donici în strada Andrei Galețchi, fost Primar al comunei Dondușeni în perioada 1929–1932;
- redenumirea străzii Serghei Kirov în strada Leonid Boicu, istoric (1931–1997).
Ținând cont că o asemenea decizie produce efecte asupra locuitorilor, instituțiilor și agenților economici din zonele vizate, se impune consultarea opiniei publice înainte de adoptarea deciziei finale.
Prevederile de bază ale proiectului constau în aprobarea, după consultarea publică, a redenumirii străzilor menționate, actualizarea nomenclatorului stradal al orașului Dondușeni și realizarea măsurilor administrative necesare punerii în aplicare a deciziei.
Beneficiarii proiectului de decizie sunt locuitorii orașului Dondușeni, autoritatea publică locală, instituțiile publice, agenții economici și întreaga comunitate locală.
Rezultatele scontate ca urmare a implementării deciziei supuse consultării publice sunt promovarea valorilor istorice și culturale locale, actualizarea nomenclatorului stradal în concordanță cu personalitățile reprezentative ale comunității și adoptarea unei decizii fundamentate pe opinia cetățenilor.
Impactul estimat al proiectului de decizie constă în consolidarea identității locale și a memoriei istorice, cu luarea în considerare a efectelor administrative și sociale generate de schimbarea denumirii străzilor, inclusiv actualizarea adreselor în evidențele oficiale și în actele deținute de persoanele fizice și juridice.
Proiectul de decizie este elaborat în conformitate cu prevederile Legii nr. 239/2008 privind transparența în procesul decizional, Legii nr. 436/2006 privind administrația publică locală și altor acte normative incidente.
Proiectul de decizie și materialele aferente pot fi consultate la sediul Primăriei orașului Dondușeni, în biroul Secretarului Consiliului orășenesc Dondușeni.
Recomandările pe marginea proiectului de decizie supus consultării publice pot fi expediate până la data de 15 iulie 2026, pe adresa electronică secretariat.donduseni@gmail.com, la numărul de telefon 0251 2-22-05 sau la sediul Primăriei orașului Dondușeni, situat pe adresa: or. Dondușeni, str. Independenței nr. 49, et. II.
Responsabilă de organizarea consultărilor publice: Secretarul Consiliului orășenesc Dondușeni, Mariana Lupu.
Proiectul de decizie este disponibil pe site-ul web oficial al Primăriei orașului Dondușeni https://primariadonduseni.md/, la compartimentul „Proiecte de decizii”, precum și la sediul Primăriei orașului Dondușeni.


