×
Meniu

Primăria orașului Dondușeni anunță Concursul pentru funcția de director a Grădiniței – creșe de copii ”Luceafărul” din or. Dondușeni

Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului:

Asigurarea managementului strategic și operațional al instituției de educație timpurie, prin organizarea, coordonarea și monitorizarea procesului educațional, administrativ și financiar, în vederea asigurării unui mediu educațional sănătos, sigur, incluziv și favorabil dezvoltării armonioase a copilului, cu respectarea standardelor de calitate, a cadrului normativ în vigoare și a principiului interesului superior al copilului, precum și a dreptului fiecărui copil la educație timpurie de calitate.

Salariul de funcție: 14175 lei

Sarcinile de bază ale funcţiei publice vacante, conform fişei postului:

  1. Organizarea, coordonarea și monitorizarea activității educaționale, administrative și gospodărești a instituției de educație timpurie, în conformitate cu legislația în vigoare, standardele educaționale și actele normative aplicabile domeniului.
  2. Asigurarea implementării Curriculumului pentru educația timpurie, a standardelor de calitate, a politicilor educaționale și a programelor de dezvoltare instituțională promovate de Ministerul Educației și Cercetării, în vederea dezvoltării armonioase a copilului și respectării interesului superior al acestuia.
  3. Managementul resurselor umane ale instituției, inclusiv planificarea necesarului de personal, organizarea activității angajaților, evaluarea performanțelor profesionale și susținerea dezvoltării profesionale continue a personalului, cu promovarea unui climat organizațional bazat pe incluziune, echitate și respect reciproc.
  4. Administrarea eficientă și transparentă a resurselor financiare și materiale ale instituției, inclusiv elaborarea, executarea și monitorizarea bugetului, cu respectarea principiilor legalității, eficienței și bunei gestiuni financiare.
  5. Asigurarea unui mediu educațional sigur, sănătos, incluziv și echitabil, favorabil dezvoltării fizice, emoționale, sociale și intelectuale a copiilor, prin respectarea normelor sanitaro-igienice, de securitate și sănătate în muncă, precum și prin promovarea egalității de șanse și nediscriminării.
  6. Reprezentarea instituției în raporturile cu autoritățile publice, părinții, comunitatea, partenerii educaționali și alte instituții, precum și dezvoltarea relațiilor de colaborare și comunicare eficientă în vederea susținerii dezvoltării armonioase a copiilor și consolidării parteneriatului educațional.
  7. Inițierea, atragerea și implementarea programelor și proiectelor de dezvoltare instituțională, inclusiv participarea la parteneriate educaționale, activități de cooperare și schimb de bune practici, în scopul modernizării serviciilor educaționale și creșterii calității actului educațional.
  8. Elaborarea, aprobarea și implementarea documentelor interne ale instituției, inclusiv regulamente, planuri, proceduri și acte administrative, precum și asigurarea evidenței și păstrării documentației oficiale.
  9. Monitorizarea și evaluarea calității serviciilor educaționale și administrative prestate de instituție, precum și inițierea și implementarea măsurilor de dezvoltare instituțională și îmbunătățire continuă a activității acesteia.
  10. Asigurarea unei comunicări eficiente și constructive cu părinții, reprezentanții legali ai copiilor și comunitatea, inclusiv examinarea petițiilor și gestionarea situațiilor conflictuale, în condițiile cadrului legal în vigoare și cu respectarea drepturilor și interesului superior al copilului.

Condiţiile de participare la concurs:

La funcţia de director poate candida persoana care întrunește cumulativ următoarele condiţii:

  • deţine cetăţenia Republicii Moldova;
  • deține studii superioare de master (nivel 7 CNC) sau echivalente;
  • deține o experiență profesională de cel puțin trei ani într-o funcție de conducere sau în activitatea didactică;
  • la data expirării termenului de depunere a dosarelor, nu a împlinit vârsta de 65 ani;
  • cunoaşte limba română;
  • este declarată aptă, din punct de vedere al stării sănătății, pentru exercitarea funcției, conform certificatului medical, eliberat în condițiile legii de medicul de familie;
  • nu are antecedente penale;
  • nu a fost concediată în ultimii 5 ani în temeiul art.86 alin.(1) lit.g) -r) sau destituită dintr-o funcție publică conform art. 64 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 158/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public, în temeiul unui act incontestabil;
  • nu are interdicție de a ocupa funcții de conducere;
  • demonstrează o reputație ireproșabilă.

Cerinţe specifice pentru participare la concurs:

  • abilități de cunoaștere a calculatorului și navigare internet;
  • capacități de atragere a fondurilor/elaborarea și implementare a proiectelor investiționale.

Nu poate fi admisă la concursul pentru funcția de director/ director adjunct persoana care:

  1. a) a fost condamnată pentru infracțiuni grave, deosebit de grave, excepțional de grave săvârșite cu intenție, chiar dacă antecedentele penale au fost stinse;
  2. b) are antecedente penale nestinse pentru comiterea altor infracțiuni sau interdicții aplicate pentru comiterea acestora;
  3. c) manifestă un comportament sau desfășoară o activitate care nu este compatibilă cu normele Codului de etică al cadrului didactic, confirmată prin decizia Consiliului de etică necontestată;
  4. d) a comis un abuz prin care a încălcat drepturile și libertățile fundamentale ale omului, stabilit prin hotărâre judecătorească emisă de instanțele naționale sau internaționale.

Documente ce urmează a fi prezentate

  1. cererea de participare la concurs, conform anexei nr. 2 a Ordinului Ministerului Educației nr. 163/2015 (Dacă cererea de participare este depusă prin intermediul platformei cariere.gov.md, atunci Formularul de participare va fi generat și completat automat în baza datelor din cererea electronică);
  2. copia actului de identitate;
  3. copia/copiile actului/actelor de studii;
  4. copiile actelor care atestă vechimea în activitatea managerială didactică a candidatului;
  5. curriculum vitae conform anexei nr. 2 a Ordinului Ministerului Educației nr. 163/2015;
  6. certificatul medical eliberat de medicul de familie ce atestă faptul că persoana este aptă din punct de vedere al sănătății pentru exercitarea funcției;
  7. cazierul judiciar sau declaraţia pe propria răspundere;
  8. declarația pe proprie răspundere privind prezentarea, la data interviului, a proiectului planului de dezvoltare al instituției pentru cinci ani;
  9. declaraţia pe propria răspundere că persoana nu are interdicție de a ocupa funcții de conducere și că are o reputație ireproșabilă în sensul prevederilor pct.14, sbpct.11) din Regulamentul aprobat prin Ordinul Ministerului Educației nr. 163/2015;

Notă: Candidatul poate anexa şi alte documente pe care le consideră relevante, inclusiv copia/copiile actului/actelor ce confirmă gradul didactic/managerial şi/sau titlul ştiinţific/ştiinţifico-didactic, recomandări, copii ale actelor care atestă formarea continuă, performanţele profesionale şi manageriale demonstrate în cadrul concursurilor locale/naţionale/internaţionale, publicaţiile didactice şi ştiinţifice, statutul de expert/evaluator naţional/internaţional etc.

Modalitatea de depunere a documentelor

  • E-mail: donduseni@gmail.com
  • Poștă: MD – 5102, or. Dondușeni, str. Independenței 49
  • Personal: la sediul Primăriei orașului Dondușeni, str. Independenței 49, etajul 2, biroul Secretarului Consiliului orășenesc Dondușeni

Actele urmează a fi depuse în corespundere cu pct. 19-24 din Regulamentul aprobat prin Ordinul Ministerului Educației nr. 163/2015, cu mențiunea: ”Dosar de participare la concurs”

Data-limită de depunere a actelor:

19 iunie 2026, ora 17.00

Date despre instituție:

Grădinița-creșă de copii ”Luceafărul” cu sediul în or. Dondușeni, str. M. Eminescu  19  , numărul mediu de copii  220, Bugetul aprobat pentru anul 2026 – 10,3 mln, lei, starea infrastructurii existente: bună.

Bibliografia concursului

  • Constituția Republicii Moldova
  • Codul administrativ al Republicii Moldova nr. 116/2018
  • Legea privind funcția publică și statutul funcționarului public nr. 158/2008
  • Legea privind accesul la informațiile de interes public nr. 148/2023
  • Codul Educației al Republicii Moldova nr.152/2014
  • Hotărârea Guvernului nr.1042/2023 privind Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică
  • Hotărârea Guvernului nr.601/2020 privind Conceptul Sistemului informațional de management în educație
  • Codul de etică al cadrului didactic
  • Alte acte și norme de organizare și conducerea instituțiilor de educație (pot fi accesate pe link-ul de mai jos)

Itemii testelor pentru candidații la funcția de directori în instituțiile de învățământ general și alte acte, norme privind organizarea și conducerea instituțiilor de educație pot fi accesați pe https://ctice.gov.md/?page_id=1254  

Date de contact: responsabilă de organizarea Concursului: Secretarul Consiliului orășenesc Dondușeni, dna Mariana Lupu, tel. 068381812 sau 025122203, email: secretariat.donduseni@gmail.com, adresa poștală: MD-5102, or. Dondușeni, str. Independenței 49.

Date despre organizator: Primăria orașului Dondușeni, adresa juridică MD-5102, or. Dondușeni, str. Independenței 49, tel. 025122203, email: secretariat.donduseni@gmail.com , pagina web: https://primariadonduseni.md/ , pagina de Facebook: https://www.facebook.com/prim.donduseni

Prezentul anunț este publicat și poate fi accesat pe:

pagina web: https://primariadonduseni.md/,

SIA: https://cariere.gov.md/

pagina de Facebook: https://www.facebook.com/prim.donduseni